CONCLUZIE

"CONCLUZIE

Lectura cărţii de faţă – îndrăznesc să cred – v-a oferit răspunsul la întrebările pe care vi le-aţi pus. Sper, în orice caz, că v-a plăcut.

În ceea ce mă priveşte, mi-a făcut multă plăcere s-o scriu, pentru că mi-a permis să-mi limpezesc şi să-mi ordonez în minte lucruri pe care le înmagazinasem claie peste grămadă, timp de mulţi ani.

Această lucrare de sinteză mi-a întărit ideea care se desprinsese treptat din cercetările mele şi care, astăzi, a devenit o profundă convingere: “suntem ceea ce mâncăm”.

Altfel spus, capitalul fizic pe care îl avem sau ceea ce rămâne din el, este rezultatul alimentaţiei noastre din trecut. Sănătatea şi durata vieţii noastre sunt consecinţa alimentaţiei din trecut. Şi pot afirma – dar dumneavoastră aţi înţeles deja acest lucru – că forma, tonusul, vitalitatea, eficienţa, dinamismul depind în strânsă măsură  de modul de alimentaţie.

Dacă veţi reuşi să ştiţi cum să vă gestionaţi alimentaţia vă veţi gestiona, de fapt, “propria viaţă”.

Omul modern nu mai este – din păcate –o fiinţă raţională, pentru că şi-a pierdut toată înţelepciunea. În ziua de azi, este în stare să meargă pe lună, dar nu mai ştie să se hrănească.

Cea mai importantă activitate a zoologilor este legată de preocuparea pentru hrana animalelor, deoarece ei ştiu că tocmai la acest nivel se găseşte cheia supravieţuirii speciilor.

De îndată ce o maimuţă nu mai este fecundă, de îndată ce blana unui urs năpârleşte, de îndată ce leul devine blând, iar elefantul îşi pierde memoria..., zoologul începe prin a le verifica şi a le modifica mâncarea.

Când omul de rând din secolul XX se scoală, într-o dimineaţă, cu o erupţie pe faţă, cu o migrenă de-i vine să se dea cu capul de pereţi sau cu o respiraţie mai urât mirositoare decât o gură de canal, este foarte probabil că medicul care îl va consulta nici măcar nu-l va întreba cum se hrăneşte. Animalele şi maşinile au dreptul să primească toată atenţia, fiinţa umană nici una.

Dacă la benzinărie vi s-ar pune, din greşeală, benzină ordinară în BMW, aţi face scandal. Pentru că ştiţi ceea ce i se potriveşte maşinii dumneavoastră.

Dacă îi veţi servi un antricot unei girafe, există toate şansele să fiţi refuzat, chiar dacă nu a mâncat de opt zile. Pentru că animalele ştiu din instinct ceea ce le convine. Omul, acest mamifer superior, dotat cu inteligenţă şi limbaj articulat, este – de fapt – singura fiinţă vie care poate fi hrănită cu orice sau aproape cu orice, fără ca să-şi dea seama şi fără să-şi manifeste reţinerea ori dezaprobarea.

Obişnuinţele alimentare care s-au statornicit în ţările industrializate de câteva decenii – ar fi trebuit să fie de mult principala preocupare a guvernanţilor lor.

Mă găseam, cu câtva timp în urmă, la Disney-World, în Florida, şi, în mijlocul acestei mulţimi reprezentative pentru populaţia americană, am fost cuprins din nou de un profund sentiment de spaimă, văzând cât este de mare numărul obezilor din Statele Unite. Circa 18% din locuitorii acestei ţări sunt obezi sau pe cale de a deveni obezi, ceea ce înseamnă un american din cinci.

Obezitatea din SUA a devenit în asemenea măsură un fenomen social, încât este perfect integrată m viaţa de toate zilele, lucru ilustrat de faptul că, la intrarea în “Disney-World”, există un număr de scaune rulante pentru invalizi, egal cu cel al cărucioarelor de copii puse la dispoziţia publicului.

Naţiunea americană, care este cea mai puternică din lume, paradoxal, se află de-a binelea într-un proces de degenerescenţă. Dacă progresul trebuie plătit cu un asemenea preţ, atunci îţi poţi pune întrebări foarte serioase în privinţa valorii lui.

Această situaţie, după cum o denunţă unii rari experţi, este rezultatul unei intoxicaţii colective prin absorbţia de glucide rele şi de grăsimi în exces. Iar lucrul cel mai neliniştitor este că cea mai mare proporţie de obezi din SUA se găseşte în rândul tinerilor.

Aceasta dovedeşte cât se poate de bine că fenomenul este legat de jalnicele obişnuinţe alimentare adoptate după al doilea război mondial.

În Franţa, slavă Domnului, încă nu am ajuns acolo şi cred că, mulţumită resurselor noastre culturale şi tradiţiilor noastre culinare, avem mijloacele de a rezista.

Totuşi, chiar dacă astăzi acest fenomen este încă în fază embrionară în ţara noastră, el tinde să se dezvolte. Şi pentru a ne convinge, este de ajuns să notăm numărul impresionant de localuri “fast-food” care s-au instalat, în ultimii ani, în marile noastre oraşe. Totodată, când priveşti statisticile consumului naţional de băuturi dulci şi, mai ales, curba lor ascendentă, ai toate motivele să crezi că procesul de intoxicaţie colectivă, din păcate, a început de-a binelea.

Cedând la îndemnurile publicităţii şi, mai ales, ale superficialităţii, ne încurajăm, fără să vrem, copiii să adopte obişnuinţe alimentare pe care nu le-am accepta pentru noi înşine. Peste câţiva ani, poate că va fi prea târziu ca să mai putem acţiona.

Unii or fi ştiind să vă explice, cu sumedenie de detalii, cum să păstrezi motorul maşinii până la 200.000 km. Dar până la ce vârstă vor şti să lungească viaţa copiilor lor? Drama este că nici măcar nu le stă mintea la asta.

Organismul uman este o ,,maşină” extraordinară, capabilă să suporte atâtea excese, încât omul nu ştie niciodată în ce moment a depăşit linia roşie.

Femeile sunt mai rezistente decât bărbaţii, pentru că sunt înzestrate cu o sensibilitate mai mare. Şi nu vorbesc aici despre sensibilitatea fizică. Ele pot, prin urmare, să adopte mai uşor o conduită rezonabilă şi, astfel, să-şi menajeze organismul pe toată durata vieţii.

<?>Bărbatul pe durata vieţii sale, nu-şi cunoaşte propriile limite.

De aceea, are tendinţa să întindă coarda la maximum, atât cât rezistă aceasta. El suportă, cu rezistenţa unei stânci, toate excesele de care se face vinovat. Şi, apoi, într-o bună zi, se prăbuşeşte întocmai ca un colos cu picioarele de lut.

Toate greşelile alimentare pe care le-aţi făcut începând din copilărie, au fost înregistrate de organism, care, de fiecare dată, a pus în mişcare o procedură excepţională, pentru a le trata.

Deseori, aţi văzut apărând efectele secundare ale “tratamentului”, sub forma unor simptome diverse dureri de cap, tulburări gastrice, tulburări intestinale etc.).

Acesta este un semn de saturaţie, din partea organismului, dar şi de slăbiciune, care se traduce printr-o sensibilitate crescută.

Tulburările, deci simptomele, sunt diferite de la un individ la altul. Dar cauza este mereu aceeaşi, adică proasta gestiune a alimentaţiei.

Fiţi bucuroşi, pentru că, în nefericirea voastră, aveţi totuşi, o şansă. Prin aceasta înţeleg că, încercând să rezolvaţi, poate, problema greutăţii în exces, aţi găsit şi soluţia tuturor celorlalte afecţiuni de care aţi putea suferi.

Este exact ceea ce mi s-a întâmplat mie acum câţiva ani.

Când eram student, eram înscris la un Institut al cărui program de învăţământ mă îndruma, prin natura iui, către înalta administraţie, adică spre politică; ceea ce nu s-a întâmplat, în cazul meu.

În prima zi de curs, directorul ne-a adunat ca să ne comunice următorul mesaj:

“Ca director al acestui institut, nu am – în ceea ce priveşte toată perioada dumneavoastră de studii – decât o ambiţie: să vă învăţ să citiţi, să scrieţi şi să vorbiţi.”

Scriind această carte, eu nu am avut, în ceea ce mă priveşte, altă ambiţie decât să vă învăţ să mâncaţi."