"Fasolea uscată
Unii se aşteaptă, desigur, să condamn fără rezerve fasolea
uscată, pentru că am spus cele mai de sus, cu privire la cartof. Ei bine, se
înşeală! In prima versiune a cărţii de faţa, nu cruţăm nici fasolea şi nici cel
mai nobil mod de a o prepara: iahnia.
Astăzi, îmi recunosc greşeala şi îmi cer iertare de la
locuitorii din Castelnaudary, dar, mai ales, de la fraţii Spanghero, pentru ignoranţa
mea.
De atunci, am descoperit cu surprindere şi mare satisfacţie
virtuţile bobului de fasole. Acesta trebuie clasificat printre glucidele bune,
dat fiind că prezintă un incide glicemic foarte scăzut.[1]
Totuşi, vă recomand să evitaţi fasolea uscată în Faza I, cu
excepţia cazului în care vă hotărâţi s-o consumaţi în exclusivitate, la micul
dejun, în locul pâinii negre.
Vom reveni ulterior asupra acestui element, care va putea face
obiectul unui consum – în limite raţionale – în Faza II.
Orezul
Orezul, la origine şi aşa cum era consumat, prin tradiţie, de
către asiatici, este – în sine – un aliment complet, deoarece conţine toate
elementele nutritive indispensabile pentru menţinerea vieţii.
În schimb, orezul alb, consumat – în general – astăzi, este foarte
rafinat. Şi asta într-o asemenea măsură, încât nu-i mai rămâne aproape nici un
fel de elemente nutritive, cu excepţia unuia de care te-ai lipsi bucuros:
amidonul.
Orezul obişnuit (decorticat) trebuie, prin urmare, exclus,
pentru că – la fel ca şi făina cernută – este o glucidă rea, care eliberează o
mare cantitate de glucoză.
Dimpotrivă, orezul complet şi, chiar mai bine, orezul sălbatic
canadian vor putea intra în meniul dumneavoastră, cu condiţia de a nu le mânca
împreună cu lipidele (unt sau brânzâ). Asociat cu roşiile (scăzute prin
fierbere) şi cu ceapa, poate constitui un fel complet, bun pentru întreaga
familie şi apreciat de toată lumea (vezi reţeta din anexă).
La restaurant se întâmplă să găseşti foarte rar orez
neprelucrat, ceea ce este, cu adevărat, un mare păcat.
Probabil că această absenţă se datorează aspectului său
gri-maroniu.
Prorumbul
Porumbul este cultivat de secole şi, totuşi, este mâncat doar de
câteva decenii.
Acum patruzeci de ani, nu găseai o cutie cu porumb în toată
Europa, pentru că era un aliment rezervat exclusiv animalelor.
În Statele-Unite, porumbul a fost folosit – până în 1929 – la
îngrăşatul animalelor.
Dar seceta din acel an a decimat turmele şi i-a ruinat pe
fermierii din Middle-West. A urmat o perioadă de adevărată foamete şi pentru că
nu se mai puteau mânca vitele, care muriseră, populaţia înfometată a mâncat
hrana acestora sau ceea ce mai rămăsese din ea.
Astfel, America a început să consume porumb, obişnuinţă care a
fost adusă şi în Europa, o dată cu ocupaţia americană de după război.
Cum să te mai miri, astăzi, că porumbul are un indice glicemic
ridicat ceea ce-l clasifică printre glucidele rele – de vreme ce a folosit
secole întregi la îngrăşatul vitelor? Dar mai interesant de ştiut este faptul
că prelucrarea industrială a porumbului îi măreşte considerabil indicele
glicemic, ceea ce face ca pop-corn-ul şi corn-flakes-urile să aibă o putere
hiperglicemică, altfel spus, de ,,supraîngrăşare”.
Pastele
Chiar dacă este vorba de paste făinoase proaspete, este mai bine
să le excludeţi din alimentaţie. Prin natura lor, pastele sunt glucide rele,
fabricate, aproape întotdeauna, din făină cernută, cu adaos de lipide: unt,
ouă. brânză, uleiuri etc. Şi, să ne scuze creatorii faimoaselor slogane
publicitare, dar, cu, cât sunt mai “bogate”, cu atât pastele devin mai
glucido-lipidice şi, astfel, contrarii principiilor noastre.
Vă înţeleg amărăciunea la gândul că trebuie să suprimaţi
pastele, pentru că – atunci când sunt proaspete şi bine făcute – sunt de-a
dreptul delicioase.
Totuşi, dacă din nefericire sunteţi serviţi cu paste proaspete
(pentru că celelalte nu merită decât un profund dispreţ), aveţi forţa de a nu
vă atinge de ele, cât timp sunteţi în Faza I, adică în faza de pierdere în
greutate. Atunci când aţi atins “ritmul de croazieră” din Faza II, gustaţi-le,
dacă sunteţi siguri că merită acest sacrificiu.
Cât despre pastele integrale, adică acelea fabricate din făină
necernută, vor putea face parte din alimentaţia normală a Fazei II şi vă voi
spune mai târziu în ce moment al zilei este mai convenabil să le mâncaţi.
Pastele complete sunt clasificate în categoria glucidelor bune,
în măsura în care indicele lor glicemic este numai de 45.
Trebuie, totuşi, să deplângem faptul că acest produs este
clasificat (în Franţa), în mod abuziv, printre produsele dietetice.
Comercianţii pot, astfel, să le vândă de 2-3 ori mai scump decât pastele
normale, ceea ce este cu atât mai scandalos, cu cât preţul lor de cost este mai
mic, dat fiind că materia prima sufera mai puţine prelucrări industriale.
În ţările nordice, şi mai ales în Germania, pastele integrale
sunt vândute la acelaşi preţ ca şi celelalte. Putem deci spera că deschiderea
definitiva a frontierelor europene să reglementeze această situaţie într-un mod
fericit.
Celelalte “glucide rele”
M-am extins, în mod deliberat, asupra celor mai importante, a
celor pe care le consumaţi cu regularitate şi la care va trebui să renunţaţi
cel puţin temporar.
Există şi alte glucide rele: veţi găsi o listă exhaustivă la
sfârşitul capitolului II. Este mai bine să le cunoaşteţi, ca să le puteţi evita
cât nu e prea târziu, când le întâlniţi într-un meniu, într-o mâncare sau în
farfuria dumneavoastră. Să cităm, la grămadă cuş-cuşul, ca şi toate celelalte
cereale prelucrate şi îmbogăţite cu grăsimi, zaharuri şi caramel, pe care le
mâncaţi deseori la micul dejun, ca să avem conştiinţa împăcată.
Cât despre linte, năut, mazăre uscată, v-aţi fi aşteptat să le
vedeţi figurând în aceeaşi lista. Le vom rezerva însă un tratament de favoare,
pentru că, deşi sunt făinoase, au avantajul de a nu elibera decât o cantitate
redusă de glucoză. Vor fi excluse, totuşi, din Faza I, dar vor putea fi
integrate după aceea în meniu, în cadrul fazei de stabilizare.
În afară de acestea, mai exista un fel deosebit de glucide,
despre care vreau să vorbesc în continuare: fructele.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu