În capitolul precedent am pus în evidenţă cauza principală a
formării grăsimilor de rezervă. Acesta este, de fapt, răspunsul la întrebarea
“de ce ne îngrăşăm?”.
Aţi înţeles că asociaţia
lipide-glucide, în cadrul unei funcţionări
pancreatice detectuoase, poate sta la
originea kilogramelor excedentare. În realitate în loc să vorbesc despre
glucide, ar trebui să precizez că mă refer la “glucidele rele”, pentru că, aşa
..cum am văzut în Capitolul II, cauza
grăsimii ar fi mai degrabă calitatea, decât prezenţa acestora din urmă în
alimentaţie.
Poate că ştiţi deja acest lucru. Dar ceea ce poate că nu
cunoaşteţi este mecanismul ştiinţific al fenomenului.
Probabil că nu cunoaşteţi nici metoda prin care se pun în
aplicare principiile de bază ale modului
de alimentaţie special, care vă poate permite regăsirea şi menţinerea
echilibrului ponderal.
Să ne imaginam că sunteţi un bărbat în greutate de 87 kg, când, de fapt – ţinând cont de
înălţimea pe care o aveţi – greutatea dumneavoastră ideală ar trebui să fie de 72 de kilograme. Aveţi, prin urmare, o greutate excedentară de 15 kilograme. Unii oameni au avut dintotdeauna
o corpolenţă şi o greutate mai mare decât cea “normală”, dar acesta nu este
cazul cel mai frecvent. Oricum, asta nu înseamnă că noul model alimentar pe
care vi-l propun nu va fi eficace. Dimpotrivă!
Ca şi în cazul unui mare număr de contemporani de-ai noştri,
greutatea dumneavoastră era aproape ideală, pe când aveaţi 20-25 de ani. Dar, puţin câte puţin, fără ca
să vă daţi seama, aţi luat câteva kilograme, în mod progresiv.
Motivele se pare că sunt aproape aceleaşi pentru toată lumea:
sedentarism şi schimbarea regimului alimentar.
Prima schimbare importantă de regim alimentar are loc după
căsătorie şi prin avansarea pe scara socială. Pentru femei, aceasta poate fi şi
consecinţa maternităţii.
Dar ceea ce măreşte cel mai mult circumferinţa taliei sunt – în
general – obişnuinţele alimentare dobândite în cadrul vieţii profesionale şi
sociale.
Deci aveţi mai multe kilograme în plus şi se pune problema cum
să scăpaţi de ele.
În cele ce urmează ne vom mărgini să luam în consideraţie numai
aspectul tehnic al fenomenului.
Principiul de bază al noului mod de alimentaţie descris în
cartea de faţă se bazează, în parte, pe faptul că, în majoritatea cazurilor, se
evită amestecarea lipidelor cu glucidele rele, având grijă să preferăm lipidele
bune, în scopul prevenirii bolilor cardio-vasculare.
Lipidele vor fi însoţite de diferite legume, în special de fibre
(ceea ce vom vedea, mai departe, în detaliu).
Iată exemple de meniuri în care glucidele rele nu figurează:
|
Nr. 1.
|
|
|
Sardele
|
(lipide bune +
proteine)
|
|
Omletă cu
ciuperci
|
(lipide +
fibre)
|
|
Salată verde
|
(fibre)
|
|
Brânză
|
(lipide +
proteine)
|
|
Sau
Nr. 2
|
|
|
Crudităţi
|
(fibre)
|
|
Pulpa de
berbec cu fasole verde
|
(lipide +
proteine + fibre)
|
|
Salată verde
|
(fibre)
|
|
Zmeură
|
(glucide bune +
fibre)
|
|
Sau
Nr. 3
|
|
|
Salată de
roşii
|
(fibre)
|
|
Ton cu
vinete
|
(lipide bune + proteine + fibre)
|
|
Salată verde
|
(fibre)
|
|
Brânză
|
(lipide + proteine)
|
Nici unul dintre aceste trei meniuri nu conţine glucide rele.
Este evident că fiecare dintre aceste feluri va n mâncat fără pâine. Atenţie la
brânzeturile de vaci, care conţin 5 g de
glucide la 100 de grame. Este mai bine sa
le consumaţi la micul dejun sau la gustare, evitând să le mâncaţi la sfârşitul
unei mese care conţine lipide.[1]
Să ne oprim câteva clipe la aspectul tehnic, pentru a descoperi
|cum are loc pierderea în greutate.
În capitolul precedent am văzut că, dacă alimentaţia ar fi
lipsită de glucide, pancreasul nu ar secreta insulină şi că, în consecinţă, nu
s-ar constitui grăsimi de rezervă.
Deoarece organismul are nevoie de energie pentru a-şi menţine
echilibrul vital (menţinerea temperaturii corporale la aproape 37 oC
şi consumul energetic pentru mişcare), el va recurge la grăsimile de rezervă
pentru a obţine energia care îi este necesară.
Astfel, alimentându-se absolut normal (aport de vitamine, săruri
minerale etc.), organismul îşi va reduce de
la sine grăsimile de rezervă, care constituie excesul de greutate.
Întrucâtva, el va arde, cu prioritate, stocurile de grăsime acumulate în
prealabil.
Poate cunoaşteţi regula de gestionare aplicată stocurilor din
întreprinderi: “ultimul intrat – ultimul ieşit, primul intrat – primul ieşit”.
În prezenţa glucidelor rele, regula stocurilor nu este niciodată
respectată, din moment ce, după cum am văzut în capitolul precedent, în acest
caz se constituie rezerve pe termen scurt pentru nevoile imediate (ultimul
intrat – primul ieşit), iar dacă este un surplus, acesta este înmagazinat sub
formă de grăsime de rezervă, fără nici o speranţă de ieşire.
Eliminând glucidele rele din bolul alimentar, organismul îşi
regăseşte deci una dintre funcţiile sale primare, care este aceea de a folosi
cu prioritate stocurile, pentru a se aproviziona cu energie.
Dar întrebarea pe care v-o puneţi cu siguranţa, în gând, este:
ce se întâmplă când nu mai există grăsimi de rezervă?
Atunci când acestea au fost complet utilizate şi ne găsim,
întrucâtva, în “lichidare de stoc”, atunci când organismul şi-a regăsit practic
greutatea normală, el hotărăşte să păstreze un “stoc tampon minim”, pe care
şi-l va alimenta treptat, el însuşi, pe măsura nevoilor.
Organismul, asemenea celui mai performant ordinator, va pune la
punct o gestiune optimă a stocurilor sale de grăsime. Şi aceasta, atâta timp
cât programul nu va fi perturbat prin interferenţa glucidelor rele.
Dar, de aici, nu ar trebui să faceţi deducţia prematura că
aplicarea principiilor noului nostru mod de alimentaţie vă va interzice pe
vecie să mâncaţi cartofi prăjiţi, prăjituri şi alte dulciuri. Glucidele rele
vor putea face parte întotdeauna din alimentaţie, cu condiţia de a nu le ingera
decât în mod excepţional şi, pe cât posibil, întotdeauna separat de lipide,
ceea ce va constitui, totuşi, o abatere de care va trebui să ţineţi cont în
gestiunea dumneavoastră alimentară. Vom vedea în capitolul următor cum să
aplicaţi această regulă cu uşurinţă.
Vom vedea, mai ales, că – după ce surplusul de grăsimi de
rezervă a fost resorbit – atunci când veţi intra în faza de stabilizare, veţi
putea include iar, în mesele care conţin lipide, o anumită cantitate de glucide
rele. Dar va trebui să fiţi prudenţi şi
selectivi.
Deoarece afecţiunea de care suferiţi, pentru a folosi un termen
medical, este o proastă toleranţă la
glucoză. Aceasta este singura diferenţă dintre dumneavoastră, care vă
hrăniţi normal, dar “depuneţi grăsimea”
şi vecinul, care este uscat ca un bâţ, deşi “bagă în el ca într-un spital”.
Aveţi o intoleranţă la zaharuri, poate de natură ereditară, dar
sunteţi, cu siguranţă, una dintre mult-prea-numeroasele victime ale deplorabilelor obişnuinţe alimentare
proprii civilizaţiei noastre.
Totul începe chiar din copilărie: apa îndulcită, piureurile,
prăjiturelele, bomboanele şi acadelele. Apoi, pastele şi orezul. Sunt cu mult
mai uşor de preparat decât o spumă de ţelină sau o mâncare de praz. Au fost,
după aceea, gustările, tartinele groase de pâine cu unt, chiflele cu lapte,
brioşele, dulceţurile şi turta dulce de la bunica. Mai târziu, la internat şi
la armată, în cazul bărbaţilor, au mai fost cartofii, macaroanele şi
orezul. Era nevoie de lucruri hrănitoare, care să umple burta. Şi, întotdeauna,
multă pâine şi zahăr. Vi se spunea că zahărul este bun pentru muşchi.
În continuare, pe vremea studenţiei, era fie “haleala” de la
cantina Universităţii, fie vreun fast-food ori un sandvici mâncat la birtul din
colţ. Micile “chiolhanuri simpatice”, la colegi acasă, sau organizate pe
neprevăzute în “ogeacul” dumneavoastră, nu erau, în realitate, decât nişte
“hidraţi de-carbon-party”.
Iar de când aţi intrat în activitate, chiar dacă alimentaţia
dumneavoastră este mult mai de calitate, sunteţi mereu victima jalnicelor
obişnuinţe alimentare ale anturajului.[2]
Acasă, mâncaţi ca bebeluşii eternele paste, orezul, cartofii,
adăugând uneori şi un sos alb. Este rapid şi uşor de făcut, mai ales că, în
zilele noastre, făina nu mai face cocoloaşe.
Nici la serviciu nu e mai bine. Nu ai întotdeauna timp să mergi
la cantină. Este mult mai uşor să mănânci un sandvici. E mai rapid şi mult mai
simplu.
Şi, apoi – productivitatea obligă – încerci să câştigi timpul
care îţi lipseşte în permanenţă. Pe durata orei de pauză pentru masa îţi
aranjezi diverse treburi, de exemplu, te duci la coafor sau profiţi, -pur şi simplu, ca să mergi la cumpăraturi.
Aceasta îţi permite să-ţi rezolvi unele probleme, dar te obligă să sari peste
masa de prânz. Şi, pentru că trebuie să rezişti, bei cafea.[3]
Cafea tare, pe cât posibil, şi cu mult zahăr, bineînţeles, zahăr normal,
fiindcă este bun pentru muşchi, chiar şi când aceştia nu lucrează.
Sâmbăta şi duminica avem “păpică bună” sau un “couscous-party”
împreuna cu prietenii, sau, din nou, mesele tradiţionale de familie. Cartofii
copţi în spuză – la ţară, la mam'mare – sau gratinaţi şi pe care ar fi o crimă
să nu-i mănânci cu o pulpă de berbec aşa de bună.
Şi iată cum, întocmai ca “Bibendum”, omuleţul lui Michelin, vă
fabricaţi propriul pneu, o roată de rezervă de care n-o să vă folosiţi
niciodată şi care devine cu atât
mai greoaie, cu cât creşte văzând cu ochii.
Dar, mai ales, iată cum aţi fost sau sunteţi intoxicaţi cu
glucide de proastă calitate, adică glucide care eliberează glucoza în cantitate
mult prea mare.
De aceea, va trebui să faceţi o cură de dezintoxicare, ceea ce,
de altfel, va coincide cu pierderea excedentului de grăsime.
Întrucâtva, va trebui să
vă ridicaţi pragul de toleranţă la zaharuri. Pentru că, pe moment, îl aveţi
foarte scăzut. Ceea ce înseamnă că, de îndată ce absorbiţi cea mai redusă
cantitate de glucide – şi, în special, de glucide rele – pancreasul
dumneavoastră se pune pe treabă şi
produce o doză anormală de insulină.
Cu alte cuvinte, doza de insulină produsă de pancreasul
dumneavoastră nu se mai raportează la cantitatea de glucoză eliberata în sânge.
Şi, pentru că este excedentară, ea are ca efect recuperarea unei părţi din
acizii graşi pentru a-i stoca sub formă de grăsimi de rezervă. Faceţi pur şi
simplu, hiperinsulinism.
Dar aceste faimoase obişnuinţe alimentare dăunătoare, care vi
s-au imprimat sau pe care le-aţi adoptat din uşurinţă, nu au drept singură
consecinţă grăsimea dumneavoastră. Ele mai sunt răspunzătoare şi pentru un mare
număr de afecţiuni de care aţi suferit şi suferiţi încă, dintre care, cele mai
importante sunt oboseala şi
tulburările digestive, cu toate implicaţiile cunoscute. Aceste două aspecte
speciale vor fi studiate detaliat în capitolele despre hipoglicemie şi despre
digestie.
În acest stadiu, ţin să-mi liniştesc imediat cititorul.
Originalitatea principiilor pe care vi le recomand nu constă în aceea că vi se
lasă cum se întâmplă în majoritatea regimurilor tradiţionale – un spaţiu de
manevră nesemnificativ.
Dimpotrivă. Am precizat lucrul acesta încă de la introducere.
Veţi putea pune în practică, foarte uşor, regulile enunţate în capitolul
următor deoarece sunt foarte simple şi au o latură practică rar întâlnită.
Chiar la început,
când va trebui să suprimaţi categoric unele alimente sau combinaţii, vă va fi
cu atât mai uşor s-o faceţi, cu
cât veţi lua masa în oraş.
Acasă poate că va fi mai greu să schimbaţi de la o zi la alta
principiile obişnuite. Pentru că nu poţi pregăti fiecăruia un meniu. Dar, când
gospodina casei va înţelege (văzând rezultatele şi citind această carte) că
noile reguli alimentare sunt bune şi eficace pentru toată lumea, inclusiv
pentru copii, ea îşi va schimba repede părerea şi vă va întâmpina cererile cu
mai mult entuziasm.
În general, în viaţă, un
principiu – oricare ar fi el – este relativ uşor de admis. Ceea ce ridică
întotdeauna probleme este aplicarea lui. Şi poate că, deşi unele reguli
prezentate în cartea de faţă nu vă sunt necunoscute, aceasta este raţiunea
pentru care mulţi dintre dumneavoastră, lipsiţi de un ghid, nu au putut
niciodată să le aplice în mod eficient.
Prin urmare, studiaţi în amănunt capitolul următor, pentru că,
mulţumită lui, veţi câştiga şi “bătălia pneului”, dar veţi dobândi şi o
excelentă formă fizică şi intelectuală.
[1] Mai mult, alegeţi de
preferinţă, brânză de vaci cu 0% materii grase, bine scursă (în sedilă), pentru
a elimina zerul care conţine glucide (lactoză). (n.a)
[2] Un studiu – publicat la 23
ianuarie 1986, în “New-England Journal of Medicine” – făcut asupra unui număr
de 540 de adulţi, toţi adoptaţi din copilărie, arată că obezitatea are, în
primul rând, o origine ereditară (părinţii biologici). (n.a)
[3] Cafeaua, după cum vom
vedea în Capitolul V, are ca efect stimularea secreţiei de insulină şi măreşte,
astfel, sensibilitatea la hidraţii de carbon. (n.a.)"
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu