Alimentaţia unui copil mic, mai ales când este încă sugar, este
principala preocupare a mamei. În timpul primelor luni de viaţă, modul în care
copilul îşi va accepta hrana îi va condiţiona acestuia starea de sănătate,
adică şansele de supravieţuire.
Dacă în cursul acestei perioade intervine o problemă: lipsa
poftei de mâncare, vomă, diaree, alergie etc., specialistul consultat,
analizând situaţia, va pune neîndoios aceste manifestări pe seama alimentaţiei
copilului şi o va schimba în consecinţă.
Medicii ştiu perfect că, la un copil mic, problemele de sănătate
au aproape întotdeauna cauze alimentare. Schimbând alimentaţia, ajutând-o, ei
au mai multe şanse de a găsi o soluţie eficace, decât prescriind un medicament.
În schimb, când copilul este mai mare şi, mai ales, de îndată ce
începe să fie hrănit “normal” (adică într-un mod mai mult sau mai puţin
asemănător adultului, mănâncă de toate), nu le mai vine în minte nici
părinţilor şi nici medicilor să-i schimbe modul de alimentaţie, dacă se
îmbolnăveşte.
Este un fapt regretabil, deoarece majoritatea problemelor de
sănătate ar putea fi rezolvate astfel.
Apariţia bolii la un copil, ca şi la oricare alt individ, este
mai întâi un semn de slăbiciune fizică.
Organismul uman este dotat, în mod normal, cu un sistem natural
de apărare împotriva tuturor agresiunilor microbiene din mediul înconjurător.
Despre un copil mic, care duce orice obiect la gură, se spune că “este imunizat
împotrivă microbilor”. Prin aceasta se subînţelege că dispune de un sistem de
apărare care îl înarmează împotriva atacurilor microbiene.
Dar nu numai bebeluşii au privilegiul unei apărări imunitare; şi
copilul care a crescut (ca şi adultul) îşi păstrează această capacitate, iar
organismul său o pune în aplicare în fiecare moment, pentru a-i asigura
supravieţuirea în mediul microbian care îl înconjoară.
Totuşi, când organismul este slăbit, mijloacele naturale de
apărare devin mai puţin eficiente, deci mai vulnerabile.
Bolile, cu excepţia celor de origine virală, trebuie puse pe
seama unei slăbiciuni trecătoarea organismului.
Or, slăbiciunea organismului are drept cauză, în majoritatea
cazurilor, o problemă alimentară.
De aceea, modul de hrană al copiilor trebuie să rămână în permanenţă preocuparea părinţilor.
Din păcate, copilul din ţările noastre industrializate, dacă
este bine hrănit cantitativ, este din ce în ce mai prost hrănit din punct de
vedere calitativ.
Pe de altă parte, anumite combinaţii alimentare sunt prost
tolerate de către copii şi, în anumite cazuri, ar trebui mai bine să fie
evitate.
Evocând modul în care sunt hrăniţi copiii din zilele noastre, nu
mă pot împiedica să nu mă gândesc la cel în care sunt hrănite animalele
domestice.
Cu câţiva ani în urmă, “făceai supa pentru câine” sau “mâncarea pentru pisică”. Azi, deschizi o cutie. Este cu
mult mai practic!
Căci vrem să avem animale, cu condiţia să nu trebuiască să ne
ocupăm de ele.
Iată încă o ilustrare a caracteristicii fundamentale a epocii
noastre. Dorim toate avantajele fără a avea şi inconvenientele. Cu alte
cuvinte, şi după expresia de acum celebră, “vrem şi untul şi banii pentru unt”.
Toate femeile aspiră să aibă copii, nimic mai natural! Dar în
epoca noastră vrem să avem copii, cu condiţia să nu trebuiască să ne ocupăm
prea mult de ei.
Pentru a răspunde acestei tendinţe, a trebuit să organizăm un
fel de crescătorii industriale destinate minunaţilor noştri copilaşi: creşe,
cămine, grădiniţe. Şi, ca şi în cazul animalelor, s-au găsit soluţii
industriale practice, pentru ca zgâmboii să fie hrăniţi cu uşurinţă. Este de
ajuns să deschizi o cutie sau “un borcănel”.
Fiţi liniştiţi, nu sunt atât de învechit încât să refuz orice
conservă, fiindcă unele sunt foarte bune, dar eu mă revolt împotriva
generalizării lor.
Iată deci principiile de alimentaţie a copiilor, pe care vi le
recomand, cu scopul principal de a le asigura acestora o bună stare de
sănătate, consecinţă naturală a unei hrane sănătoase.
Pâinea
Ca şi adultul, nici copilul nu ar trebui să mănânce pâine
“albă”, pâine obişnuită, fabricată cu făină cernută. V-am precizat, de altfel,
că sărurile minerale, şi mai ales magneziul, dispar m timpul rafinării.
Vitamina B este şi ea, distrusă prin acest procedeu. Or, se ştie
că această vitamina este indispensabilă pentru metabolismul glucidelor. O carenţă de vitamina B implică deci un risc
de tulburări digestive şi de oboseală.
Făinoasele
Când copilul are o corpolenţă normală, ceea ce înseamnă că are o
bună toleranţă la glucide, nu există nici un motiv ca să-l privaţi total de
făinoase. Dar nici nu trebuie ca acestea –aşa cum se întâmplă adesea – să devină baza alimentaţiei.
Recurgerea sistematică la glucidele rele şi, în special, la
cartofi, orez şi paste făinoase, este, în
majoritatea cazurilor, consecinţa unei lipse de imaginaţie. În realitate,
felurile pot fi foarte variate, fără o cheltuială în plus. Recitiţi tabelul din
anexa nr. 3 şi veţi vedea că există o
cantitate impresionantă de legume, la care nu vă gândiţi niciodată.
Este absolut necesar să-i învăţaţi pe copii să mănânce altceva
decât glucide rele. Căci, dacă ei le tolerează, după toate aparenţele, la
vârsta pe care o au, s-ar putea ca problema să nu se mai pună în aceiaşi
termeni când îşi vor termina creşterea. De aceea, trebuie să-i faceţi să
aprecieze de foarte timpuriu şi altceva, mai ales legumele de care am vorbit
deja.
În privinţa pastelor, ar fi de dorit să fie fabricate cu făină
nerafinată, dar se găsesc greu în comerţ. Va trebui să nu le daţi copiilor prea
frecvent, deoarece, ca şi pâinea, riscă să le provoace un deficit de vitamina
B.
Cât despre orez, cel mai bine ar fi să le daţi orez
nedecorticat, pregătit după reţeta din anexă. Orezul natural, cu roşii,
constituie, după cum ştiţi, un fel de sine stătător.
Când le veţi da copiilor făinoase, faceţi în aşa fel, încât să evitaţi, pe cât posibil, să le mănânce în
acelaşi timp cu carnea.
Această regulă va fi uşor de aplicat la paste şi orez, dar mai
dificil în cazul cartofilor.
Trebuie să ştiţi că unele făinoase fac parte din categoria
glucidelor bune. Este cazul fasolei uscate şi a lintei. Deci nu ezitaţi să le
preparaţi cu regularitate.
Fructele
Organismul copiilor are resurse pe care adultul le-a pierdut de
mult. Astfel, el metabolizează, fără prea multe probleme vizibile, amestecurile
alimentare care includ fructe.
De aceea, la copii, se poate menţine, eventual, consumul unui
fruct după masă.
Dar de îndată ce se va constata o anumită fragilitate pe plan digestiv (balonare, dureri de burtă, gaze), va
fi mai bine să suprimaţi fructele în cursul mesei. Ca şi adultul, copilul va
consuma fructe pe stomacul gol sau la gustare, cu condiţia să nu mănânce decât
atât.
Băuturile
Apa este şi rămâne singura băutură care convine copilului. Tot
ce seamănă, mai mult sau mai puţin, cu sucul de fructe fabricat industrial, cu
limonada sau cu cola trebuie să fie suprimate, pentru că este o adevărată
otravă pentru copil.
În mod excepţional, la o aniversare sau o sărbătoare m familie,
îl puteţi lăsa pe copii să bea câteva pahare din aceste băuturi, dar spuneţi-vă
că este la fel de rău ca şi când i-aţi da să bea alcool. Iar în ceea ce
priveşte băuturile cu cola, s-ar putea spune că, pentru copil, este şi mai rău decât dacă ar bea alcool.
Siropurile diluate cu apă nu sunt nici ele recomandabile, pentru
că au o concentraţie prea mare de zahăr. Deci îl obişnuiesc pe copil cu gustul
dulce, creându-io adevărată dependenţă.
Nici laptele nu este recomandat în timpul mesei. Aţi văzut, în capitolul despre digestie, că este o mare
greşeală să bei lapte la masă, pentru că,
ajuns în stomac, acesta se coagulează, formând cocoloaşe care îmbracă, apoi,
particulele de alimente, pe care le izolează astfel de sucurile gastrice.
Laptele băut la masă vă asigură nişte tulburări digestive.
Copiii pot să bea, totuşi, lapte în cursul zilei, dar va trebui
să verificaţi dacă o fac pe stomacul gol.
La micul dejun, problema se pune diferit, pentru că laptele cald
este mult mai digerabil, iar fenomenele prezentate mai sus nu se mai petrec în acelaşi mod.
Zahărul şi dulciurile
N-am să merg până acolo, încât să recomand eliminarea totală a
dulciurilor şi, totuşi, aceasta ar fi cea mai rezonabilă măsură. Aş insista,
totuşi, asupra unei mari rigori în consumul lor.
În afară de zahărul de la micul dejun, de cel adăugat la brânza
de vaci sau la iaurt ori de cel pe care îl conţin deserturile (prăjiturile,
îngheţatele), ceea ce înseamnă deja o cantitate mare, nu-i lăsaţi pe copii să
mănânce zahăr, sub orice formă s-ar prezenta el.
Trebuie deci interzise toate dulciurile, bomboanele, pastele de
fructe ori “tabletele caramelizate acoperite cu ciocolată” (acestea din urmă
conţin aproape 80% zahăr).
Recitiţi, dacă este necesar, capitolul consacrat acestui subiect
(Capitolul IX) pentru a vă convinge o
dată pentru totdeauna că, dacă zahărul este otravă, el este la fel, şi mai
ales, pentru copii.
Pe de altă parte, este important să feriţi copiii de a deveni
dependenţi de gustul dulce. Este necesar pentru sănătatea lor imediată şi
indispensabil pentru sănătatea lor viitoare.
Eu ştiu, totuşi, că este greu să-i forţezi pe copii să se
comporte, ca nişte consumatori marginali, în timp ce trăiesc într-un mediu
care-i solicită permanent. Dar acesta nu este un motiv pentru a abdica,
declarând că n-aveţi ce să le faceţi.
Ceea ce puteţi face, în orice caz, este să stabiliţi un control
riguros, cel puţin acasă, şi să-i păziţi pe copii, de la cea mai fragedă
vârstă, de obişnuinţa cu gustul dulce, pentru a evita să devină, cu timpul,
sclavii acestuia.
De aceea, contrariu spuselor unor medici, nu este recomandat să
le daţi sugarilor apă zaharată. Îi puteţi obişnui foarte bine cu apa curată.
Când copiii dumneavoastră primesc cadouri sub formă Ide dulciuri (pachete de
bomboane, caramele etc.), faceţi în aşa fel încât să dispară cea mai mare
parte, pe care o veţi elimina de tot, ulterior.
Totodată, chiar şi dacă dulciurile sunt consumate în cantitate
modestă, trebuie să le interziceţi cu desăvârşire înaintea mesei. În acest caz,
zahărul nu numai că le taie copiilor foamea, dar contribuie şi la perturbarea
metabolizării puţinei hranei pe care ar putea-o, totuşi, mânca.
Trebuie să vă amintim încă o dată că zahărul consumat provoacă
un deficit de vitamina B. Aceasta, aşa cum am subliniat deja, este
indispensabilă pentru metabolismul glucidelor. O
carenţă de vitamina B obligă, prin urmare, organismul să ia din rezervele sale,
creând astfel un deficit, ale cărui consecinţe sunt oboseala, dificultăţile de concentrare, de atenţie, de memorie,
adică o anumită formă de depresie. Este evident că activitatea şcolară va avea,
din această pricină, mult de suferit.
Dacă adulţilor li se recomandă să înlocuiască zahărul cu un edulcorant
de sinteză, de ce nu li s-ar recomanda şi copiilor? Aceasta este, într-adevăr,
o întrebare bună.
În cazul în care copilul este prea gras pentru vârsta lui,
această măsură ar fi necesară.
În schimb, dacă are o corpolenţă normală, nu există nici un motiv pentru a-i suprima categoric cele câteva
bucăţele de zahăr de la micul dejun sau
lingura de zahăr pudră pe care i-o puneţi peste iaurt[1].
Dar, pentru a limita consumul zilnic (această recomandare
priveşte toata familia), puteţi prepara deserturile cu edulcoranţi.
Acestea fiind zise, să vedem cum putem organiza cele patru mese
ale copiilor.
Când alcătuiţi meniurile copiilor trebuie să urmăriţi:
–
evitarea
supraîncărcării hranei cu glucide rele, pentru a nu destabiliza metabolismul,
–
evitarea combinaţiilor
alimentare contra naturii, care slăbesc organismul şi generează numeroase
probleme de sănătate.
În privinţa alimentaţiei, toată lumea vă va spune cu cea mai
mare convingere – pentru că este un lucru
ce ţine a priori de bunul simţ – că mesele trebuie să fie “echilibrate”. Prin
aceasta, se înţeleg, în general, mesele în compoziţia cărora figurează alături
proteine, glucide şi lipide.
Această opinie este
complet falsă!
Într-adevăr, trebuie să mâncăm proteine, glucide şi lipide,
pentru a fi siguri că absorbim toate substanţele de care are nevoie organismul.
Şi asta, în special pentru copii, al căror corp este în formare.
Eroarea comună pe care o facem, alături de corpul medical, este
aceea de a crede că echilibrul alimentar trebuie să se manifeste la nivelul
unei singure mese.
Când vorbim de o masă echilibrată ar trebui să menţionăm că acest echilibru trebuie să se refere la mai
multe mese şi nu la una singură. Aici este toată diferenţa. Şi este
esenţialul a ceea ce trebuie să ştim şi să respectăm, pentru a evita
tulburările de metabolism pe care le-am evocat pe larg, încă de la începutul
acestei cărţi.
Altfel spus, aveţi grijă să alcătuiţi pentru copiii
dumneavoastră meniuri în care vor domina fie protido-lipidele, fie glucidele.
Dar nu încercaţi să combinaţi sistematic ambele categorii la o singură masă, dimpotrivă, evitaţi acest lucru.
Anglo-saxonii au dreptate când pretind că micul dejun trebuie să
fie cea mai consistentă masă a zilei. Şi asta, în special pentru copii. În schimb, ei greşesc când vor să-l
facă “echilibrat”, alcătuindu-l din glucide (cereale) şi proteine-lipide (ouă,
mezeluri, şi carne).
Recomandarea mea este de a face din micul dejun al copiilor o
masă în care domină glucidele.
Deci le veţi putea da concomitent:
–
pâine, de preferinţă neagră,
–
cereale (pe cât posibil brute; evitaţi-le pe cele care
conţin orez decorticat, porumb, zahăr, miere sau caramel),
–
fructe (dar vor trebui neapărat să înceapă cu ele).
În măsura în care glucidele “bune” trebuie să domine clar, la
această masă, este de preferat pentru copil să nu consume decât lapte smântânit
sau semi-smântânit, ca şi grăsimi vegetale (margarină de masă, mai degrabă
decât unt).
Dacă doreşte să mănânce şi brânză de vaci sau un iaurt, acestea
vor trebui neapărat să conţină 0% grăsimi.
Mă opun categoric consumului de miere sau dulceaţă, deoarece concentraţia de zahăr (chiar dacă este
naturală, la miere) este mult prea mare.
Dulceaţa trebuie să fie mâncată cu totul excepţional, în afara cazului în care este preparată cu un îndulcitor de sinteză.
Prânzul va fi dominat, mai ales, de proteine şi lipide. Deci
va conţine carne sau peşte.
Dar ar fi ideal să evitaţi să serviţi, la carne şi la peşte,
cartofi, orez sau paste. Legumele pentru garnitură ar trebui să fie alese, în
special, dintre fasole verde, ţelină, conopidă sau ciuperci) vezi lista
completă în anexa nr. 3).
Dacă felul principal este pe bază de proteine şi de lipide
(carne, peşte, mezeluri), ar fi de dorit să limitaţi desertul la brânzeturi sau
lactate (mâncate în cantitatea dorită).
Din păcate, copilul – mai
ales dacă este de vârstă şcolară îşi va lua, poate, masa de prânz în afara
casei şi, cel mai probabil, la cantina
şcolii. În acest caz, părinţii îi vor scăpa alimentaţia de sub control. Dar
dacă nu este “prea gras”, situaţia copilului nu va fi dramatică, doar pentru
atâta. După aceea, lucrurile se vor repara şi la masa de seară.
Dacă acasă s-a deprins deja cu obişnuinţa de a nu mânca pâine sau de a nu mânca fructele decât pe stomacul
gol, copilul va putea limita, într-o măsură, neajunsurile.
Pentru toată lumea, în general, şi pentru copii, în special,
este mai bine ca numărul de mese să fie
mai mare, decât mai mic. Ca şi micul dejun, gustarea va fi în mod esenţial
glucidică.
Dacă le daţi pâine, ar trebui să fie neagră sau făcută cu făină
necernută. Pe pâine le puteţi pune margarină de masă (se va evita dulceaţa).
În sfârşit, le .puteţi da ciocolată, cu condiţia să fie de bună
calitate, adică având un procent de cacao ridicat (minimum 60%).
Cina copilului va putea fi dominată fie de proteino-lipide
(carne, peşte, ouă), fie de o glucidă “bună”, care să constituie, ea însăşi, un
fel de mâncare: linte, orez complet, paste complete.
Dar oricare ar fi opţiunea, primul fel al cinei copilului
trebuie să fie o supă deasă de legume (praz, roşii, ţelină etc.).
În general, copiii nu mănâncă suficiente legume verzi, pentru că
nu le plac; acestea conţin, totuşi, după cum ştiţi, fibrele alimentare
indispensabile unei bune dinamici a tranzitului intestinal şi sunt bogate în
vitamine, săruri minerale şi oligo-elemente. De aceea, cel mai bun mijloc de
a-i face să le mănânce este să le daţi o supă bună de legume, pe care le-aţi
pasat cu mixerul.
O altă categorie de mâncăruri ce convin perfect copiilor, care
nu mai pot după ele, sunt legumele umplute, ca roşiile, vinetele, dovleceii,
anghinarea şi varza.
Acesta este un mod foarte simplu de a prepara legumele cu fibre, ceea ce permite lărgirea gamei de
mâncăruri dincolo de nelipsitele paste, orez şi cartofi.
La cină, daţi copiilor ca desert lactate făcute din lapte
semi-smântânit, ca: gelatinele, cremele caramel, pe care le puteţi prepara
înlocuind zahărul cu fructoza sau cu un îndulcitor de sinteză.
Există un tip de hrană pe care vă sfătuiesc s-o excludeţi, în
orice caz, acasă: sandviciul, hamburgerul şi hot-dogul. Nu-l veţi împiedica pe
copil să-i placă hamburgerul, aşa cum îi plac şi sucurile sau cola. Totuşi,
acesta nu este un motiv pentru a i-l pregăti şi acasă. Este un tip de hrană
absolut contraindicat pentru sănătatea lui,
deoarece conţine o cantitate prea mare de glucide rele asociate cu carnea.
Rezervaţi acest gen de mâncare pentru ocaziile în care va constitui un mod practic de alimentaţie, adică
atunci când nu sunteţi acasă. Hot-dogul şi hamburgerul au fost inventate în
SUA, pentru | o alimentare rapidă, fie la locul de muncă, când lucrezi toată
ziua, fie în deplasările, întotdeauna
lungi, într-o ţară imensă cum este America.
A mânca la tine acasă un hot-dog sau un hamburger este mai
caraghios decât a te culca în sacul de dormit pe un pat cu baldachin, fără să mai vorbim despre influenţa sa asupra
sănătăţii. De aceea, evitaţi să cădeţi, datorită comodităţii, în această
jalnică extremă, aşa cum, din păcate, este cazul majorităţii oamenilor din
numeroase ţări, dintre cele mai civilizate, unde unii copii nici nu ştiu ce
înseamnă o masă normală.
Luaţi-vă copiii, câte o dată, din când în când, la McDonalds sau
la Burger King, dacă le face plăcere, sau pentru a câştiga timp, când sunteţi în deplasare, dar aceste ocazii
trebuie să rămână excepţionale. Feriţi-vă să-i maimuţăriţi pe anglo-saxoni,
adoptându-le proastele obiceiuri.
Copiii prea graşi
Unii copii au de foarte timpuriu nişte kilograme excedentare,
fără ca părinţii lor să fie destul de îngrijoraţi pentru a consulta un medic.
Dacă se hotărăsc s-o facă, doctorul le va spune, în majoritatea
cazurilor, că, pentru câteva kilograme în plus, nu înseamnă că au un copil
obez. El va aprecia, totodată, pe bună dreptate, că, la un copil în plină
creştere, nu poate fi vorba de vreun regim cu calorii reduse. În nouă cazuri
din zece, îi va linişti pe părinţi, spunându-le că, atunci când copilul va fi
mai mare, în special în perioada adolescenţei, îşi va regăsi greutatea normală
pentru vârsta lui.
Trebuie să ştiţi, totuşi, că excesul de greutate la un copil
este, în toate cazurile, un semn evident de tulburare a metabolismului.
Deci trataţi cu seriozitate un copil durduliu, pentru că dacă
problema este examinată din timp, echilibrul va fi mai uşor de restabilit.
La copil, ca şi la adult,
grăsimile de rezervă adică o proastă toleranţă la glucoză. Principiile
alimentare enunţate în capitolul V vor trebui să fie aplicate cu rigoare.
Când copilul îşi va regăsi greutatea normală, în alimentaţia lui
va fi posibilă – ca şi la adult – reintegrarea progresivă a câtorva glucide
rele care constituie abateri ce vor trebui să fie gestionate ca atare.
Este exact că, o dată cu pubertatea, unii băieţi prea graşi îşi
pierd progresiv excesul de greutate, fără a-şi schimba regimul alimentar. Adolescentul
cunoaşte, în această perioadă a vieţii, o transformare fizică care generează un
mare consum de energie. Este o perioadă de intensă activitate fizică.
Atenţie, totuşi, pentru că adolescentul care a fost prea gras în
timpul copilăriei, este în mod invariabil un candidat la obezitate, când va
ajunge la vârsta adultă.
Pentru fete, situaţia este, în general opusă. Riscul de a
câştiga în greutate apare mai curând în timpul pubertăţii, când corpul ei
devine cel al unei femei. Aşa cum am văzut în capitolul precedent, organismul
femeii este de o mare sensibilitate şi
orice variaţie a sistemului hormonal (la pubertate, sarcină sau la menopauză)
este un factor de risc pentru echilibrul metabolismului său.
Fetele şi femeile sunt perfect conştiente de acest fapt, dar în
grija lor de a-şi menţine “silueta”, adoptă, din păcate, regimuri alimentare
care le fac sa fie moarte de foame şi le duc invariabil către depresii.
Tinerele, pe care pubertatea le face, în general, să se îngraşe,
ar putea să adopte, fără nici un fel de contraindicaţie, principiile alimentare din această carte. Nu numai că-şi
vor putea păstra “linia”, dar îşi vor
descoperi, în plus, o vitalitate nouă, care ar putea să le ajute la “cucerirea”
lumii.
Copilul obosit
Nu vă frapează să constataţi câţi copii şi adolescenţi – din ce în ce mai numeroşi – sunt obosiţi, limfatici, târându-şi greoi
corpul de la pat la fotoliu?
Amintiţi-vă că un exces de glucide rele la micul dejun va
favoriza o hipoglicemie, spre ora 11, cu
somnolenţă, lipsă de concentrare, căscat, apatie sau agresivitate, semne pe
care profesorii le remarcă mai ales în orele de la sfârşitul dimineţii.
Acest fenomen riscă să se repete peste zi, dacă la masa de prânz copilul abuzează de cartofi,
pâine albă şi băuturi dulci.
Gustarea pe bază de zahăr asociat cu grăsimi (pâine sau
ciocolată, cornuri) va accentua şi mai mult fenomenul.
Apoi, copilul întors acasă se instalează prea frecvent în faţa
televizorului, după cum am mai arătat; este o ocazie propice pentru ronţăit,
care incită aceste tinere fiinţe maleabile şi prea puţin formate pentru a avea
spirit critic, să consume dulciuri sau biscuiţi. Un stadion ar fi mai binevent
decât acest “sport de salon”.
Absenţa unei diversificări precoce a alimentaţiei reuşeşte
deseori să declanşeze la copil dezgustul pentru fibre (fructe, legume şi
leguminoase), care sunt atât de bogate în vitamine, săruri minerale şi
oligoelemente.
Toate aceste carenţe reprezintă un factor suplimentar de
oboseală.
[1] Puteţi, de asemenea,
înlocui zahărul alb (zaharoza) cu fructoză, care se găseşte în comerţ şi al
cărei indice glicemic este mult mai scăzut. (n.a.)"
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu