London in my face -sau 6 zile intr-un spital londonez
Sa incep cu inceputul. Pe 31 Martie este ziua sotului meu si am hotarat sa ii fac o surpriza si sa mergem la Londra, orasul lui preferat pana acum.
Zis si facut, am aranjat sa fim la Londra de joi pana duminica. Totul bine si frumos, ajungem, ne preiau Florin si Oana, vedem doua zile intens Londra si a treia zi a inceput macelul.
Parca m-am dus special pentru asta, eram setata sa gust fish and chips, ca sa scriu pe blog despre mancarea lor, si am gustat. A fost uleios si am inceput sa am probleme cu stomacul. Eu am o mica gastrita de toata frumusetea si o piatra la bila, la Londra am descoperit ca am doua.
Joi m-a secat putin, vineri inca putin, iar sambata a inceput clavarul in parcul cu caprioare Richmond.
Ne-am intors acasa si am incercat sa ma linistesc, doar ca nu am reusit, asa ca prietenii nostri au chemat salvarea. Si de aici vreau sa va scriu cu liniute cum a fost ca sa aveti o idee despre cum este afara fata de la noi. Va spun de la inceput ca nu am cheltuit nici un sfant, despre spaga nici nu poate fi adusa vorba, iar conditiile si modul in care am fost tratata si ingrijita au depasit orice asteptari. Pozitive, bineinteles. Totu ce a trebuit sa fac a fost sa le dau CI si cardul de sanatate, au facut o copie dupa ele si asta a fost. Si asta luni, dupa ce eu ma internasem sambata.
Incep:
* De cand a chemat salvarea, au trecut maxim 10 minute pana a ajuns. Aici cand am chemat salvarea intr-o situatie similara anul trecut, am asteptat 2 ore si jumatate. Aceleasi simptome, aceleasi lucruri, alta tara.
* Cand au chemat salvarea, cei de acolo m-au cerut si pe mine la telefon.
* Alex a mers cu mine in salvare, nici nu s-a pus problema sa nu, pe cand aici, nici nu se punea problema sa mearga, ci a trebuit sa vina singur cu masina lui. Noroc ca am avut masina noastra, iar Alex a ajuns inaintea salvarii la spital, a gasit si parcare si a si venit sa ma astepte cand m-au dat jos. La Londra nu a fost cazul, a mers cu mine.
* Mi-au pus toate intrebarile posibile si au stiut tot ce trebuie sa stie pana in momentul in care am ajuns la spital.
* Alex a mers cu mine peste tot
* mi-au luat pulsul si mi-au facut electrocardiograma cand au ajuns la noi, la fata locului
* la spital mi-au luat probe de sange si mi-au pus perfuzie in secunda doi
* a trecut f putin pana a venit medicul de garda, m-a intrebat ce s-a intamplat, etc, m-a consultat samd, apoi am fost dusa in salon
* saloanele acolo, la sectia de urgenta unde am fost prima data, au circa 6 paturi maxim
* fiecare pat are draperii, le tragi si esti in propriul tau separeu, ai televizor, dulap cu frigider, lumina/veioza, o masa care se regleaza pe inaltime si se baga sub pat picioarele, in asa fel incat sa ai masa la pat.
* masa o alegi dintr-un meniu. este un meniu pe zile, cu multe variante ca sa aiba orice religie ce sa manancie si orice tip de regim, si iti alegi, 3 feluri la fiecare masa
* eu nu am avut voie sa beau apa si sa mananc 4 zile din 6, asa ca am apucat sa ma bucur putin de acest aspect, dar mancarea a fost f buna
* in fiecare zi s-a schimbat patul
* daca plecam undeva si patul era nearajat sau mototolit, ca ma perpelisem pe toate partile, cand reveneam, era perfect aranjat la loc
* in sectia de chirurgie unde m-au mutat pentru ca era posibilitatea sa trebuiasca intervenit chirurgical si m-au adus cat mai aproape ca sa nu intarzie dintr-un motiv asa de mic, ca as fi fost prea departe de sala de operatie, aveam 4 paturi, tot asa cu separeu
* daca aveam draperiile trase mai mult, infirmiera intreba daca are voie sa intre
* in fiecare zi venea cu un recipient cu apa calda, servetele sapun si prosop sa ma spal si daca nu vroiam, m-ar fi spalat ele.
* la fiecare doua ore veneau sa imi ia tensiunea, glicemia, temperatura si inca ceva, nu mai stiu ce
* nu a fost aceiasi persoana de doua ori, din personal, decat una la sectia de urgente, pe care am vazut-o doua zile la rand si una la sectia chirurgie, pe care tot asa, am vazut-o doua zile la rand
* era un om care facea curat in fiecare zi, o tipa care lua tensiunea, o tipa care punea perfuzia, o tipa care prelua comanda de mancare, o tipa care aducea mancarea si nenea care le strangea dupa fiecare masa, o tipa care venea mereu sa intrebe daca sunt ok si am nevoie de ceva, cate un om pentru fiecare vena, cum spun eu acum
* cand am avut voie sa beau apa, mi-a adus ele apa si au readus de cate ori am avut nevoie, nu a trebuit sa cer, cand vedeau ca mai am putin in cana, aduceau din nou
* erau tot felul de asociatii care veneau sa vada daca esti ok
* echipa chirurgicala care se ocupa de cazul meu avea 5 oameni in fiecare dimineata si zilnic o tanti sau doua, sau trei in functie de ce nevoie era, care veneau sa vada ce fac, sa imi povesteasca ce se intampla si ce trebuie sa fac din punctul lor de vedere. Puteai sa ii intrebi 24 de ore incontinuu, ar fi stat cu tine sa iti explice
* mi-au facut injectii in fiecare seara pentru anticoagularea sangelui si mi-au dat niste sosete care am inteles ca sunt si la noi, dar aici costa 80 lei perechea. Acolo s-au dat gratuit. Sosete pe care sa le porti ca sa nu faci cheaguri de atata stat in pat.
* le-am cerut sa imi schimbe sosetele pentru ca mi se parea ca ma strang, au venit, mi-au masurat piciorul, mi-au adus altele si dupa aceea, mi-au explicat ca trebuie sa ma stranga putin, altfel nu sunt bune
* la una din mese le cerusem supa, era prima masa dupa 5 zile si deoarece supa de la pranzul respectiv nu se incadra in regimul meu, nu mi-au adus, au adus altceva si am facut o fata teribila, si femeia aia s-a dus si mi-a pregatit o supa special pentru mine, sa se incadreze la regimul low fat, ca stia ca nu am mancat de 5 zile si asteptam supa aia ca pe paine calda :), doar atat. Nu a trebuit sa am alta justificare, doar fata mea dezamagita de om fara supa.
* am facut asa: analize de sange in fiecare zi, cateodata si de doua ori pe zi, RMN, ecografie, radiografie, si urma sa imi faca si endoscopie dar nu a mai fost cazul. toate astea in 2-3 zile, in spital
* paturile aveau telecomanda, se le reglezi cum poti sa stai mai bine, o telecomanda la capul patului pentru cine vine in vizita la tine si una pt tine in dreptul mainii,
* era telecomanda sa chemi infirmiera si sa aprinzi lumina din separeul tau daca vroiai
* daca chemai infirmiera din buton, in secunda doi era langa tine
* aveam tv cu brat din ala reglabil sa il pui pe ce parte a patului vrei tu si cat de jos sau sus te poti intinde, avea programe gratuite si programe cu bani si telefon sa suni, puteai sa dai sms de urgenta sa te sune cineva pe nr respectiv
*la fiecare lift si la fiecare pat era dezinfectant pentru maini
* in spital era capela, cafenea cu masute si tot ce trebuie, magazin cu flori, magazin cu diverse, targ de handmade si se facea targul de Paste, intr-o seara a fost concert, am pus filmuletul in albumul foto de pe FB, diverse masute cu chestii educative de exp sa nu mai fumezi, pliante, discutii, etc Targurile astea tinute in spital, erau organizate de spital, iar banii care se incasau mergeau in spital pentru ce este nevoie.
Mai am multe probabil, o sa mai scriu aici daca am uitat ceva. Au fost minunati.
Aici sunt la externare :)
Acasa, am mers cu scrisoarea de la ei, la medicul meu de familie si nu a stiut sa o citeasca pentru ca este in engleza.
Update: mi-am mai adus aminte cate ceva
* nu mirosea a spital, deloc, oriunde ai fi mers, ca m-au dus la mai multe etaje sa fac diversele analize, nu mirosea nicaieri
*aveau un sistem de venitlatie incredibil, am avut de doua ori langa mine doua babute, care au facut treaba mare, la pat. De doua ori s-a intamplat, prima data am crezut ca mi se pare, a doua oara era si Alex cu mine si mi-a confirmat. De ce am crezut ca mi se pare? Pentru ca nu a mirosit. A mirosit o fractiune de secunda, cat sa intelegi ce se intampla sau sa ti se para, dupa aia nu s-a mai simtit nimic. Repet, erau in patul de langa mine. Nu a mirosit deloc, doar fractiunea aia de secunda cat sa intru in panica, ca nu o sa pot sa stau acolo si ce sa vezi, nimic, nu s-a mai simtit nici un miros. Mi s-a parut fabulos.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu