Parte din proiectul Gatind cu mama mea , este si capitolul de invitati speciali. Invitati speciali pentru mine si pentru mama, care au facut si fac parte din viata noastra. Retetele gatite cu ei le veti gasi bineinteles in carte, aici si pe site-ul http://gatindcumamamea.ro/
Prima invitata, este tanti Sica, prietena mamei de o viata, am crescut cu ea alaturi, imi facea injectiile cand eram mica si bolnavicioasa ( pana m-am facut mai maricica :) ). A fost si este o foarte buna prietena mamei mele si a noastra si mai ales foarte draga, este parte din familia noastra.
Ce imi amintesc eu din copilarie, de cate ori fugeam pana la ea, era in bucatarie si facea.... ghiveci pentru nea None, sotul dansei.
Gateau de toate si ea si mama, toate mancarurile si bunatatile dulci din lume dar, acest ghiveci a fost parte integranta din copilaria mea si mi s-a parut ca nu are cum sa nu fie asta reteta reprezentativa pentru tanti Sica.
Asa ca, am facut o vizita in bucataria ei si mi-a mai gatit o data ghiveci, de asta data eu avand pixul, hartia si aparatul foto in mana. Va scriu aici cum se face si sper sa va placa si voua. Este o reteta sanatoasa si extrem de gustoasa.
Ingrediente:
Legume, toate legumele care le aveti acasa, sau cele care va plac cel mai mult. Noi acum am avut asa:
2-3 cartofi
1 ceapa mai mare
2 dovlecei
1 ardei gras rosu mai mare
2 ardei grasi rotunzi verzi
3-4 morcovi
1-2 vinete
3-4 rosii
fasole verde ( noi am avut o conserva de 250 g )
conopida ( eu nu am gasit si nu am mai pus )
sare
ulei
Mod de preparare:
Se caleste ceapa taiata solzisori, apoi morcovii se adauga imediat dupa ceapa, ca sa isi pastreze culoarea vie si frumoasa, apoi se adauga ardeiul gras taiat cubulete mici, dovlecelul taiat mai mare, feliutele in jumatate si atat, apoi vinetele taiate tot asa, mai mare, ca si dovlecelul.
Se adauga rosiile. Pentru ca rosiile nu erau asa de rosii la culoare cum trebuia, tanti Sica le-a calit separat.
Apoi se adauga la foc fasolea, sarea si piperul dupa gust. Vinetele, rosiile si bulionul se pun spre final, nu inaintea celorlalte legume. Cand ghiveciul este aproape gata, se adauga si patrunjel verde.
Ghiveciul nu se amesteca cu lingura ca sa nu zobim legumele, ci se roteste cratita pe aragaz ( ca la sarmale ).
Iese o mancare minunata, sa nu mai spun ca este plina de vitamine.
Va doresc pofta buna!